O coroană dentară este o lucrare protetică, ce învelește partea vizibilă a dintelui, care suferă de anumite probleme de estetică din cauza anumitor factori care au dus la degradarea acestuia. Dinții care au nevoie de coroane dentare sunt, de obicei, loviți, ciupiți sau și-au pierdut aspectul plăcut pe care îl au în mod natural, necesitând astfel acoperirea lor totală cu ajutorul acestor lucrări dentare.
Medicul dentist va avea grijă să potrivească culoarea și forma coroanei dentare cu cele ale dinților din jur, pentru a nu se observa diferența între ei atunci când zâmbiți. Coroanele dentare sunt prinse de dinte cu ajutorul unui ciment special și acoperă întreaga parte vizibilă a dintelui de deasupra gingiei, atât în partea din față cât și în partea din spate.
Avantajele și dezavantajele unei coroane dentare
Pentru că cea mai bună decizie se ia în cunoștință de cauză, vă prezentăm în cele ce urmează mai multe informații utile despre avantajele și dezavantajele pe care trebuie să le luați în considerare dacă vă gândiți că o coroană dentară este soluția potrivită pentru problema dvs.
Avantajele coroanelor dentare
Ajută la eliminarea simptomelor neplăcute
Medicii specialiști recomandă adeseori instalarea unei coroane dentare pentru a completa un tratament de restaurare a danturii, pentru a reduce și repara stricăciunile aduse smalțului, pentru a elimina riscurile cariilor dentare, a infecțiilor sau a altor probleme orale. O coroană dentară vă poate întări dintele sau dinții care suferă de astfel de probleme și le poate crește rezistența în fața diferitelor afecțiuni.
Necesită o procedură simplă și rapidă
În ciuda percepției pe care s-ar putea să o aveți despre această intervenție, crearea și plasarea unei coroane dentare este o procedură simplă care nu are nevoie de foarte mult timp. Întregul proces este finalizat de cele mai multe ori în doar două vizite la medicul dentist, iar procedurile exacte sunt simple, după cum puteți vedea detaliat în acest articol.
Sunt personalizate pentru zâmbetul dvs.
Medicul dentist se va asigura că modul în care arată coroana dentară se potrivește perfect cu restul danturii, atât la formă cât și la culoare, ceea ce înseamnă că estetica zâmbetului dvs. va primi o îmbunătățire semnificativă.
Au o durată mare de viață
În medie, coroanele dentare țin între 5 și 15 ani. Durata de viață pentru aceste lucrări diferă în funcție de materialele folosite în construcția ei, de modul de folosire și de stilul de viață la care este supusă. De asemenea, calitatea igienei dentare, obiceiurile nocive pentru dinți sau folosirea danturii pentru scopuri mai puțin obișnuite contribuie mult la durata de viață a coroanei.
Dezavantajele coroanelor dentare
Necesită unele intervenții asupra dintelui
Dacă intervenția are loc asupra unui dinte natural, plasarea unei coroane dentare presupune și anumite intervenții ireversibile pentru pregătirea corectă a dintelui (pilire și lustruire). Această operațiune duce de cele mai multe ori la reducerea țesutului dintelui, care nu se mai poate reface în timp.
Eforturi financiare crescute
Această soluție nu este ieftină, cel puțin nu dacă doriți să apelați la o coroană dentară în care puteți avea încredere pentru o perioadă lungă de timp. Costurile sunt destul de mari și trebuie discutate atent cu medicul specialist pentru a stabili care tip de coroană dentară se potrivește cu bugetul dvs.
Când aveți nevoie de o coroană dentară?
Poate fi nevoie de o astfel de lucrare dentară în următoarele situații:
- Pentru a proteja un dinte slăbit de anumiți factori (cum ar fi carii avansate) împotriva ruperii sau spargerii sale complete.
- Pentru a restaura forma și culoarea unor dinți care sunt deja rupți sau care au suferit stricăciuni semnificative.
- Pentru a acoperi cavități mari ce apar între dinți sau pe suprafața unora dintre aceștia.
- Pentru a ajuta la menținerea corectă a altor lucrări dentare.
- Pentru a acoperi dinții care au o formă neregulată sau care sunt foarte decolorați.
- Pentru a acoperi un implant dentar.
Tipuri principale de coroane dentare disponibile pe piață
Coroanele dentare pot fi în întregime din metal, din porțelan combinat cu metalul, din ceramică, din rășină sau din alte materiale pe care le vom prezenta mai jos.
Coroane dentare din metal
Metalele care sunt folosite în aceste lucrări dentare conțin de obicei aliaje de aur, aliaje de paladiu sau aliaje de bază (cum ar fi crom sau nichel). Comparativ cu alte tipuri de coroane dentare, lucrările bazate pe metal necesită mai puțin îndepărtarea structurii dintelui pentru ca intervenția să aibă succes. În același timp, acest tip de coroane dentare contribuie și la protejarea dinților din imediata apropiere a celui implicat în procesul de restaurare.
Coroanele dentare din metal au și avantajul de a fi cele mai durabile, deoarece rezistă la mușcături foarte puternice și se sparg sau se ciobesc destul de greu. Un dezavantaj important care trebuie menționat este faptul că au o culoare metalică ce nu este tocmai potrivită pentru dinții afișați în timpul zâmbetului. Din acest motiv, coroanele metalice de obicei se recomandă pentru molarii care nu sunt expuși vederii.
Coroane dentare din porțelan combinat cu metal
Aceste coroane au avantajul de a se potrivi bine cu orice culoare a danturii, ceea ce înseamnă că pot fi folosite cu încredere și pentru dinții din față. Cu toate acestea, acest tip de coroane dentare contribuie cel mai mult la uzarea danturii adiacente, fiind mai susceptibile totodată și la stricăciuni precum rupere sau ciupituri din cauză că partea de porțelan este mai slabă decât partea metalică. Coroanele din aceste materiale sunt recomandate de obicei pentru utilizarea pe dinții din față sau din spate, dar trebuie ținute sub observație.
Coroanele dentare din rășină
Acest tip de coroană este una dintre cele mai ieftine soluții pentru pacienții care caută să investească în acest tip de lucrare, dar coroanele făcute cu acest material au o durată de viață mai scăzută decât restul opțiunilor. De asemenea, ele sunt mai predispuse la rupere decât cele din porțelan combinat cu metal.
Coroanele dentare din ceramică sau din porțelan complet
Există și opțiunea de a apela la coroanele dentare făcute în întregime din ceramică sau din porțelan, soluție care asigură cea mai bună potrivire de culoare și formă cu dinții naturali, fiind utilizată adeseori și pentru persoanele care manifestă diverse alergii la metalul folosit în primul tip de coroană dentară.
Cu toate acestea, coroanele din ceramică sau din porțelan nu sunt la fel de rezistente precum primele două tipuri, contribuind în același timp la uzarea restului danturii. Aceste coroane sunt, totuși, cea mai estetică alegere pentru acoperirea dinților din față. Coroanele care sunt construite integral din ceramică sunt și cele mai scumpe, deoarece se folosește un tip special de ceramică care asigură o durabilitate mare și o estetică deosebită.
Coroane din zirconiu
Acest material este un tip special de ceramică, utilizat des pentru dinții din față datorită culorii sale albe și rezistenței mari pe care o are. De cele mai multe ori, zirconiul este folosit singur, dar poate fi combinat și cu alte tipuri de materiale.
Coroane din ceramică cu schelet din aliaj de aur
Aurul are avantajul de a nu se coroda niciodată, indiferent de perioada de timp care trece de la amplasarea coroanei. Un dezavantaj al acestui tip de lucrare este prețul destul de mare pe care îl ridică, dat fiind faptul că pacienții trebuie să plătească și contravaloarea gramajului de aur utilizat. Această cantitate poate fi mai mare sau mai mică în funcție de zona în care se plasează coroana.
Coroane din ceramică cu schelet din titan
Titanul este un material aproape la fel de apreciat pentru aceste lucrări precum aurul, dată fiind durabilitatea și estetica pe care o conferă coroanelor. Prețul dintre cele două tipuri este de obicei comparabil.
Coroane din ceramică cu schelet metalic simplu
Acest tip de coroană dentară presupune integrarea ceramicii cu un metal simplu, nenobil, care de obicei este reprezentat de crom-nichel, crom-cobalt sau alte aliaje diverse. Această combinație de materiale este de regulă cea mai ieftină soluție atunci când vine vorba despre coroanele dentare, fiind utilizată atât pentru dinții din față cât și pentru cei din spate.
Coroane din compozit
Construite de obicei cu un schelet de susținere metalic, coroanele din compozit au o rezistență mai scăzută decât cele construite din ceramică sau zirconiu, ceea ce înseamnă că există riscul de a trebui schimbate mai des. Un beneficiu principal, însă, este costul mai mic pe care îl necesită.
Coroane acrilice
Acest tip de material este folosit cu precădere pentru crearea coroanelor dentare temporare, dat fiind faptul că este ieftin și ușor de utilizat. Evident, dezavantajul său major este reprezentat de faptul că nu are o durabilitate semnificativă și de cele mai multe ori estetica lasă de dorit.
Coroanele dentare temporare vs cele permanente
Coroanele temporare pot fi făcute direct de către medicul dvs. specialist cu scopul de a acoperi anumite defecte pentru o scurtă perioadă de timp. Pe de altă parte, coroanele permanente sunt create într-un laborator specializat pe baza indicațiilor oferite de medicul dentist după consult.
Opțiunile temporare sunt făcute de regulă din oțel inoxidabil sau din acrilice și sunt folosite pentru a acoperi dintele pe perioada necesară pentru crearea lucrării definitive. Acest proces poate dura chiar și câteva săptămâni.
Pregătirea dintelui și instalarea coroanei dentare
Procesul de montare a coroanei dentare necesită, de obicei, două vizite la medicul dentist, una care are ca scop principal examinarea stării de sănătate orală și pregătirea dintelui, iar a doua are ca obiectiv plasarea propriu-zisă a coroanei. Este un proces, după cum puteți vedea, relativ rapid, dar pe care ar trebui să-l cunoașteți în amănunt înainte de a lua această decizie.
Etapa 1: examinarea și pregătirea dintelui
La prima vizită pe care o veți face la medicul dentist cu scopul de a începe pregătirile pentru plasarea coroanei dentare va trebui să faceți radiografii care să ofere dentistului informații utile legate de sănătatea rădăcinilor dintelui sau dinților asupra cărora urmează să se intervină.
Această verificare se face cu scopul de a stabili dacă întreaga structură a dintelui (rădăcină, gingie, os) poate suporta această procedură. De asemenea, tot în această primă vizită se stabilește și gravitatea unor eventuale cavități de la nivelul dintelui și riscul de infecție, iar medicul poate recomanda anumite tratamente care să reducă la minim aceste probleme.
Înainte ca procesul de creare a coroanei să înceapă, dentistul va recomanda cu siguranță anestezierea locală a zonei respective, pentru ca senzațiile de durere din țesutul gingiei și din dinte să fie cât mai puțin resimțite de pacient. Urmează pilirea dintelui astfel încât să se creeze loc pentru introducerea coroanei și pentru a se asigura potrivirea ei lângă restul danturii.
Cantitatea de dinte îndepărtată depinde de tipul coroanei care va fi folosită. Spre exemplu, coroanele din metal sunt de obicei mai subțiri decât cele din porțelan sau ceramică, ceea ce înseamnă că necesită mai puțin spațiu pentru plasarea corectă deasupra dintelui. De asemenea, există și situații în care părți mari din dinte deja lipsesc, cazuri în care medicul dentist trebuie să apeleze la plombe pentru a umple spațiile goale și pentru a asigura susținerea corectă a coroanei.
După ce obiectivul de făcut loc coroanei dentare este îndeplinit, dentistul va trece mai departe la crearea machetei care va fi folosită pentru producerea coroanei. Acest lucru se face cu ajutorul unei paste speciale care se aplică peste dinte și în care rămâne întărită forma acestuia, folosită de specialiștii din laboratorul dentar pentru crearea unei coroane perfecte pentru dintele afectat.
De obicei medicul va lua cu ajutorul acestei paste și copii ale dinților alăturați sau ai celor plasați mai sus ori mai jos de locul în care vine instalată coroana. Acest lucru se face pentru a se asigura că mușcătura naturală nu este afectată de noua lucrare.
Modelele astfel create vor fi trimise la laboratorul unde începe producerea propriu-zisă a coroanei, iar produsul final se va întoarce la medicul dentist în circa 2-3 săptămâni (durata variază și în funcție de complexitatea lucrării). Atunci când coroana urmează să fie făcută din porțelan, dentistul trebuie să selecteze atent, tot în această primă ședință, și nuanța de culoare ce trebuie să se potrivească foarte bine cu restul danturii dvs.
Prima vizită la medicul dentist se încheie de regulă cu plasarea unei coroane temporare pe dintele asupra căruia s-a intervenit prin pilire. Această soluție de scurtă durată are atât scopul de a oferi un aspect estetic zâmbetului dvs, cât și de a proteja cum se cuvine dintele afectat de intervențiile mai sus amintite.
Etapa 2: plasarea propriu-zisă a coroanei dentare permanente
De obicei, această ședință durează mult mai puțin decât prima vizită, deoarece medicul dentist trebuie doar să se asigure că produsul sosit din laborator respectă toate cerințele și că se potrivește perfect pe locul pregătit la vizita anterioară.
Există posibilitatea ca medicul să mai facă anumite ajustări în timpul acestei ședințe, dar întregul proces ajunge la final, de cele mai multe ori, fără să mai fie nevoie de o altă programare.
Plasarea propriu-zisă a coroanei se face după anestezierea locală a zonei asupra căreia urmează să se intervină, iar prinderea lucrării de dantură se face cu ajutorul unui ciment special care asigură o durabilitate mare coroanei.
Îngrijirea coroanei dentare (temporare sau permanente)
Aceste sfaturi sunt utile deoarece în aproape toate cazurile prima ședință la medic presupune și instalarea unei coroane temporare, de care pacientul trebuie să aibă o grijă specială pentru a-i asigura integritatea. În perioada în care trebuie să purtați această lucrare temporară va trebui deja să începeți să vă îmbunătățiți rutina de igienă dentară și să evitați riscurile care ar putea duce la căderea coroanei.
Astfel, dacă și dvs plănuiți alegerea unei astfel de opțiuni, vă recomandăm să țineți cont de sfaturile de mai jos:
- Evitați pe cât posibil alimentele care se lipesc de dantură, deoarece acestea prezintă riscul de a dezlipi coroana de la locul ei. Exemple de asemenea alimente sunt bomboanele, guma de mestecat, ciocolata și orice altceva care are această proprietate.
- Încercați să mestecați pe partea opusă celei în care se află coroana dentară. În acest fel minimizați presiunea pe care o exercitați asupra ei și scădeți riscul de detașare.
- La fel ca și cu alimentele lipicioase, evitați mâncărurile tari care necesită o forță de mestecare mai mare, deoarece acestea cresc riscul de rupere sau de dislocare a coroanei dentare.
- Oferiți o grijă mai mare procesului de igienizare a cavității bucale. Utilizați cu atenție periuța de dinți sau ața dentară astfel încât coroana să nu fie trasă sau mișcată din loc.
Probleme care pot apărea după instalarea unei coroane dentare
Există și anumite probleme ce pot apărea după finalizarea procedurii de instalare a unei coroane dentare, motiv pentru care vă recomandăm să discutați cu medicul dentist despre modalitățile prin care puteți evita aceste riscuri.
Disconfort sau sensibilitate dentară crescută
Noua dvs. coroană dentară se poate dovedi destul de sensibilă pentru o perioadă de timp, imediat după ce efectul anesteziei începe să dispară. Dacă dintele care a fost supus acestei intervenții are încă nervi în interiorul său există riscul ca sensibilitatea dentară să se declanșeze la senzații de cald, rece sau dulce.
În acest caz, medicul dentist ar putea să vă recomande periatul dinților cu o pastă de dinți special concepută pentru a combate sensibilitatea dentară. Senzația de durere care de obicei se manifestă atunci când mușcați cu dintele respectiv poate fi un semn al poziționării deficitare a coroanei. În acest caz, vă recomandăm să discutați cu medicul dentist pentru o verificare temeinică a poziției acesteia.
Ruperea coroanei dentare
Nu este o problemă care apare foarte des, dar există riscul ca lucrările făcute din porțelan sau ceramică să se ciobească sau chiar să se rupă mai devreme decât este prevăzut. În funcție de gravitatea situației, medicul dentist poate alege să repare coroana existentă sau pur și simplu să o înlocuiască.
Dezlipirea coroanei dentare
Un alt risc destul de rar întâlnit este și dezlipirea lucrării din cauza faptului că cimentul folosit nu mai reușește să țină în loc coroana. Cimentul se poate slăbi din cauza multor factori, dar această situație trebuie adusă repede în atenția medicului dentist pentru ca măsurile necesare să poată fi luate în cel mai scurt timp. O intervenție rapidă asigură stabilitatea coroanei și eliminarea riscului ca bacteriile să intre în spațiul dintre coroană și dinte.
Căderea completă a coroanei dentare
Orice pacient care beneficiază de o asemenea intervenție se supune și acestui risc o dată cu trecerea timpului. De obicei, această problemă este cauzată de o potrivire incorectă a lucrării sau de aplicarea insuficientă a cimentului care are rolul de a ține coroana în loc.
Dacă apare această problemă și în cazul dvs vă recomandăm să apelați la medicul dentist care vă poate ajuta fie cu relipirea coroanei, fie cu refacerea întregii lucrări. Dacă se impune alegerea cele de-a doua opțiuni, medicul va relua procesul și dvs. va trebui să purtați din nou, pentru o scurtă perioadă de timp, o coroană dentară temporară.
Apariția reacțiilor alergice
Una dinte cele mai rare probleme ce pot apărea la pacienții care și-au pus o coroană dentară este reprezentată de manifestarea unor reacții alergice la amestecul de materiale care intră în componența lucrării. Medicul dentist are însă rolul de a se asigura că organismul dvs. nu prezintă acest risc înainte de a recomanda aplicarea unei coroane dentare.
Cât costă o coroană dentară
Prețurile unei asemenea lucrări diferă foarte mult în funcție de mai mulți factori, dintre care calitatea materialelor utilizate în construcția ei sunt cele mai importante. Atunci când alegeți coroana dentară potrivită pentru dvs., vă recomandăm să nu faceți rabat de la calitate, pentru a vă asigura că lucrarea are o durabilitate cât mai mare și, deci, vă ajută să economisiți bani pe termen lung.
Discutați cu medicul dentist pentru a cere recomandări cu privire la calitatea materialelor pe care le puteți alege și la avantajele fiecăruia. Costurile unei coroane dentare de calitate sunt de obicei cuprinse între 1000 și 2000 lei, dar prețul exact îl veți afla doar în urma consultației preliminare și a discuției cu medicul specialist.
Concluzie
După cum puteți vedea, coroanele dentare pot fi soluția perfectă dacă aveți nevoie să vă îmbunătățiți modul în care arată dantura și, implicit, zâmbetul dvs. Această soluție, însă, trebuie discutată în amănunt cu medicul dentist pentru a se identifica cele mai bune materiale și cel mai bun curs de acțiune pentru cazul dvs. specific. Vizita la medicul dentist este primul pas pe care vă recomandăm să-l faceți.
sursa foto: bridgecreekdental.com