Cafeaua, ceaiul, cola, fumul, sucurile acide, chiar și anumite medicamente și alimente intens pigmentate își pot lăsa amprenta lor colorată pe smalțul dinților. Este adevărat că dinții naturali nu au fost concepuți să fie de un alb imaculat. Conform medicilor stomatologi, culoarea naturală a dinților este de fapt un galben deschis. Odată cu înaintarea în vârstă, dinții tind să devină cenușii și să se înnegrească.
Există foarte multe modalități și produse pentru albirea dinților pe piață, inclusiv paste de dinți special create pentru acest scop, diferite geluri, soluții pentru gargară etc. Albirea dinților este ideală pentru persoanele care dispun de gingii sănătoase și de o dantură în stare bună, în cadrul căreia nu se regăsesc lucrări dentare sau plombe care acoperă anumite cavități.
Chiar și așa, însă această procedură cosmetică nu este potrivită pentru toată lumea, motiv pentru care vă invităm să citiți cu atenție informațiile din acest articol pentru a afla dacă situația dvs. specială vă permite să apelați la această opțiune.
Cauzele îngălbenirii dinților
În timp, smalțul crapă și se erodează, expunând astfel dentina, interiorul mai puțin dens al dintelui. Fără protecția smalțului, dentina absoarbe culoarea alimentelor.
Există multipli factori care pot afecta culoarea dinților, cum ar fi schimbările de metabolism, antibioticele și chiar și febra. Petele rămân, de asemenea, și pe placa bacteriană sau tartrul format între dinți. În general, cu cât petele sunt mai deschise la culoare cu atât sunt mai ușor de îndepărtat. Petele de culoare închisă (maro închis), cum ar fi cele generate de folosirea îndelungată a tetraciclinei sunt mai dificil de înlăturat. Petele frecvente, cauzate de cafea și țigări sunt înlăturate ușor în 1-2 vizite la stomatolog.
Albirea dinților acasă
În această secțiune discutăm despre cele mai des folosite soluții la care oamenii apelează pentru a se asigura că dantura lor are o strălucire frumoasă. Detaliile despre fiecare în parte vă vor ajuta să luați decizia corectă pentru situația dvs. particulară.
Paste de dinți pentru albire
Orice pastă de dinți de calitate de pe piața de larg consum contribuie la îndepărtarea petelor de pe dinți datorită ingredientelor abrazive pe care le conțin, dar produsele special concepute pentru albirea dinților dispun și de agenți chimici de lustruire care îmbunătățesc această proprietate și îi conferă o eficiență mai mare.
Pastele de dinți pentru albire ajută doar la îndepărtarea petelor de pe suprafața dinților și nu conțin înălbitor, ceea ce înseamnă că ajută și la conservarea sănătății danturii dvs. Spre deosebire de acestea, produsele de albire profesionale conțin de obicei peroxid de carbamidă sau peroxid de hidrogen care ajută la albirea dintelui chiar și în interiorul acestuia, nu doar la suprafață. Astfel, pasta de dinți ajută la albirea dinților, dar intensitatea rezultatelor este una moderată.
Paste de dinți pentru albire populare
- Pastă de dinți pentru albire Pearl Drops Pro White, 50 ml
- Pastă albire dinți Opalescence Cool Mint 133g Ultradent
- Pastă de dinți Marvis Whitening Mint 75 ml
- Pastă de dinți Blend-a-Med 3D White Luxe Whitenning Accelerator, 75 ml
- Pastă de dinți Sensodyne Repair and Protect Whitening, 75 ml
- Pastă de dinți Blend-a-Med 3D White Luxe Perfection, 75 ml
Benzi și geluri de albire
Puteți cumpăra aceste produse direct din farmacii, ele fiind o alegere potrivită pentru persoanele care doresc să apeleze la albirea dinților în confortul propriei locuințe. Gelurile de albire conțin peroxid și se aplică direct pe suprafața dinților cu ajutorul unei periuțe de dinți, la fel ca și pasta. Instrucțiunile de folosire pot să difere în funcție de cantitatea de peroxid ce se regăsește în interiorul gelului.
Vă sfătuim să urmați cu atenție instrucțiunile de utilizare de pe cutia produsului și să evitați folosirea lui excesivă pentru a nu vă supune dantura la riscuri nedorite. Primele rezultate ar trebui să își facă apariția după doar câteva zile de utilizare, dar va trebui să folosiți gelurile timp de 4-5 luni de zile pentru ca dantura să ajungă la culoarea pe care o doriți.
Benzile de albire sunt niște materiale foarte subțiri, aproape invizibile, acoperite cu un gel pe bază de peroxid. Aceste benzi trebuie aplicate direct pe dantură conform instrucțiunilor de pe ambalaj. La fel ca în cazul gelurilor, primele rezultate de îmbunătățire se vor vedea după câteva zile, dar perioada de 4-5 luni este necesară pentru atingerea unor rezultate finale.
Benzi și geluri pentru albirea dinților apreciate
- Creion pentru albirea profesională dinților, Ultra White
- Benzi Albire Dinți, Crest Whitestrips 3D Supreme Flexfit, Cutie 21 plicuri (42 benzi)
- Benzi Albire Dinți, Crest Whitestrips 3D Classic Vivid, Cutie 10 plicuri (20 benzi)
- Benzi albire dinți Dental 360 , cutie cu 14 plicuri (28 de benzi)
- iBright, sistem de albire a dinților acasă
Produse pentru clătire
Printre cele mai noi soluții de albire a dinților se află și aceste produse pentru clătire. Sunt asemănătoare celor mai multe ape de gură deoarece ajută la împrospătarea respirației, la reducerea plăcii dentare și la prevenirea bolii parodontale. Aceste produse includ, de asemenea, ingrediente precum peroxidul de hidrogen, motiv pentru care au capacitatea de a albi dinții, spre deosebire de tradiționalele ape de gură.
Produsele pentru clătire se folosesc prin gargară, iar rezultatele trebuie așteptate în termen de circa 12 săptămâni, prin utilizare zilnică. Producătorii recomandă de regulă clătirea gurii timp de circa 60 de secunde, de două ori pe zi înainte de a vă spăla pe dinți.
Cu toate acestea, unii specialiști susțin că acest tip de produse nu sunt la fel de eficiente precum alte soluții pe care le aveți la îndemână pentru albirea eficientă a dinților. Merită însă o încercare pentru cei care doresc să încerce opțiuni cât mai puțin intruzive.
Apă de gură cu efect de albire a dinților
- Apă de gură Listerine Total Care, 1000 ml
- Apă de gură cu efect de albire a dinților Yotuel, 250 ml
- Apă de gură Listerine Advanced White, 500 ml
- Apă de gură Oral-B 3D White Luxe Glamorous Shine Mouthwash, 500 ml
- Apă de gură Colgate Max White One, 250 ml
Albirea profesională a dinților la cabinetul stomatologic
Această metodă este cu siguranță cea mai rapidă soluție pentru persoanele care doresc să se bucure de un zâmbet excelent și strălucitor fără să aștepte ca produsele de albire să-și facă efectele dorite.
La medicul dentist operațiunea se realizează mult mai repede deoarece produsele folosite sunt mult mai puternice și sunt aplicate direct pe dantură. Mai mult decât atât, produsele de albire sunt utilizate de regulă în combinație cu o căldură intensă, cu lumină specială sau cu laser.
Îmbunătățirile apar de obicei în urma unui singur tratament care durează între 30 și 60 de minute. Cu toate acestea, însă, pentru atingerea celor mai bune rezultate, cele mai multe persoane au nevoie de mai multe programări la medicul dentist, mai ales dacă dantura prezintă zone îngălbenite în mod sever.
Singurul dezavantaj al acestei soluții este reprezentat de costul său, mult mai mare decât în cazul altor opțiuni pe care le aveți la îndemână. Dacă sunteți însă gata să faceți acest sacrificiu financiar, vă recomandăm să discutați cât mai detaliat cu medicul dentist ce presupune această procedură și cât costă ea mai exact.
Cât timp durează o albire a danturii
În ciuda a ceea ce și-ar dori fiecare persoană care a trecut prin acest proces, albirea dinților nu este permanentă și trebuie repetată periodic pentru menținerea unui zâmbet strălucitor. Persoanele care își expun dantura la mâncăruri și băuturi ce produc pete pe suprafața dinților pot să-și strice calitatea danturii chiar și după o lună de la albirea ei.
În schimb, dacă obișnuiți să evitați obiceiuri nocive care duc la pătare vă puteți bucura de o dantură albă și strălucitoare chiar și mai mult de un an de zile. Gradul de albire diferă de la un individ la altul, în funcție de condițiile danturii, de gravitatea petelor de pe suprafața dintelui și de tipul de produse folosite în procesul de albire.
Riscurile tratamentelor pentru albirea dinților
Tratamentele pentru albirea dinților sunt considerate sigure pentru organismul uman atunci când instrucțiunile sunt urmate corect. Cu toate acestea, există destule riscuri la care vă supuneți atunci când decideți să urmați această procedură, mai ales dacă o faceți fără supervizare profesională.
Creșterea sensibilității dinților
Albirea danturii poate duce la o creștere a sensibilității dinților, ceea ce înseamnă că aceștia vor provoca senzații de durere la diferențe de temperatură, la presiune, la atingere sau chiar și la gust, de obicei dulce. Această sensibilitate poate să apară indiferent de locul în care alegeți să faceți procedura (acasă sau la cabinetul dentar), dar șansele sunt mai mici dacă o faceți sub supraveghere medicală.
Cele mai expuse persoane la acest risc sunt cele care suferă de retragerea gingiilor, de crăpături semnificative la nivelul danturii sau de probleme cu lucrări dentare anterioare. Vestea bună este că această sensibilitate cauzată de procesul de albire nu durează mai mult de o zi sau două, dar lucrurile pot recidiva dacă urmați un tratament pe o perioadă mai lungă de timp. De aceea este bine să discutați cu medicul dentist despre problemele de sensibilitate și să primiți recomandări de produse speciale pentru această afecțiune.
Iritarea gingiilor
Specialiștii susțin că mai mult de jumătate dintre persoanele care folosesc produse de albire ce conțin peroxid experimentează la un moment dat gingii iritate, lucru rezultat în urma contactului cu ingredientele din aceste produse. Aceste iritații apar și se manifestă de obicei pe parcursul mai multor zile, dar dispar atunci când concentrația de peroxid din produsele folosite scade.
Culoare lipsită de uniformitate la nivelul danturii
În funcție de cum este pusă în aplicare, procedura de albire poate să lase în urmă mai multe nuanțe de culoare pe dantură, lucru foarte deranjant din punct de vedere estetic. Aveți grijă să urmați cu strictețe instrucțiunile medicului sau ale producătorului și nu aplicați produsele pe dantură dacă aveți dinți puși, fațete dentare, coroane sau implanturi, deoarece aceste lucrări dentare nu pot fi albire în acest fel.
Albirea acasă vs. albirea la medicul dentist
După cum am menționat și mai sus, există câteva metode la care puteți apela în confortul propriei locuințe pentru a vă albi dantura și pentru a elimina petele care dăunează strălucirii zâmbetului.
Este însă clar că produsele care se află disponibile pentru publicul larg nu oferă aceleași performanțe precum cele oferite de persoanele specializate, motiv pentru care vă recomandăm să luați în considerare câteva diferențe importante înainte de a alege soluția potrivită pentru dvs:
Puterea agentului de albire
Toate produsele de albire pe care le puteți cumpăra de pe piață conțin astfel de agenți, dar intensitatea lor este mult mai redusă decât cea oferită de produsele folosite de medicul dentist. Mai precis, aceste produse conțin peroxid de hidrogen în proporție de circa 3%, în timp ce produsele profesionale de albire dispun de o concentrație ce variază între 15% și 43%.
Puteți vedea, așadar, de ce rezultatele în cabinetul medicului dentist sunt mult mai rapide decât cele obținute acasă. Evident, produsele care au o concentrație atât de mare de peroxid de hidrogen necesită atenție profesională, motiv pentru care nu sunt disponibile pentru cumpărare pe piața de larg consum.
Calitatea produselor folosite
Atunci când mergeți la medicul dentist pentru albire, una dintre metodele pe care acesta le are la îndemână este crearea unui mulaj care să se potrivească perfect cu dantura dvs. și pe care îl folosește pentru aplicarea gelului de albire într-un mod cât mai eficient pentru a obține rezultatele dorite.
Pe de altă parte, oricine poate cumpăra din farmacii sau din magazinele specializate acest tip de mulaj gata făcut, dar sunt foarte mici șansele ca produsul cumpărat să se potrivească perfect cu dantura dvs. Albirea se face cel mai bine atunci când gelul care intră în mulaj face contact perfect cu dantura, lucru permis doar de un mulaj construit personalizat pentru dinții dvs.
Măsurile de precauție și siguranță
În cadrul vizitei medicale la dentist veți beneficia de toate măsurile de siguranță necesare pentru ca sănătatea dvs. orală și generală să nu aibă de suferit în niciun fel în urma acestei proceduri.
Spre exemplu, medicul dentist va avea grijă să protejeze gingiile cu un gel special sau cu un scut de cauciuc care previne eventualele efecte negative pe care le pot avea produsele de albire. Aceste măsuri de precauție nu pot fi luate acasă, dar, este adevărat, nici produsele pe care le cumpărați din farmacii nu sunt la fel de periculoase pentru sănătatea organismului precum cele profesionale.
Costurile pe care procedura le presupune
Evident, albirea dinților este mai costisitoare atunci când este făcută profesional, în cabinetul medicului dentist. Produsele ce pot fi cumpărate din farmacii pentru utilizare casnică sunt mai ieftine și presupun eforturi financiare mult mai mici, ceea ce înseamnă că pentru persoanele care au un buget restrâns, aceasta poate fi soluția potrivită.
Supervizarea profesională a procesului
Atunci când decideți să începeți procesul de albire a dinților acasă există riscul să vă scape din vedere anumite aspecte medicale pe care nu aveți de unde să le cunoașteți, dat fiind faptul că nu dispuneți de pregătire medicală profesională.
În cabinetul dentistului, pe de altă parte, medicul poate efectua un examen oral și poate stabili etapele procesului în funcție de mai multe lucruri, inclusiv de istoricul medical. Aceste lucruri pot fi foarte utile în determinarea tipului de produs care urmează să fie folosit pentru albire, stabilirea sănătății orale generale și etapizarea cât mai eficientă a procesului.
Când nu se recomandă albirea dinților
Dacă vă gândiți la această soluție pentru obținerea unui zâmbet mai calitativ trebuie să luați în calcul diferite aspecte și contra-recomandări pentru a vă asigura că nu vă puneți în pericol sănătatea organismului. Vă prezentăm în această secțiune câteva detalii despre situațiile în care albirea dinților nu este recomandată.
Vârsta prea mică
Evitați aplicarea produselor de albire pe dantura copiilor cu vârsta mai mică de 16 ani. Aceasta este vârsta până la care nervul dintelui (sau pulpa acestuia) se află în creștere și poate fi afectat negativ de substanțele pe care le conțin produsele destinate albirii. Pulpa dintelui poate deveni sensibilă și iritată, lucruri care pot duce la apariția a numeroase afecțiuni orale pe care ar fi bine să le evitați.
Sarcina
Femeile însărcinate sau cele care alăptează ar trebui să stea departe de acest proces în această perioadă. Ingredientele din compoziția produselor pentru albire ajung în organism și se pot dovedi nocive pentru sănătatea fătului sau bebelușului, motiv pentru care medicii dentiști vor recomanda cu siguranță să mai așteptați câteva luni de zile pentru a apela la albirea dinților, fie ea profesională sau în incinta propriei locuințe.
Dinți sensibili sau alergii
Persoanele care suferă de o sensibilitate dentară acută, cele care au afecțiuni la nivelul gingiei și / sau dispun de diferite alergii la ingredientele produselor pentru albire trebuie să renunțe la această soluție sau să ceară ajutor specializat de la medicul dentist pentru identificarea unor metode și produse care nu vor înrăutăți mai mult starea de sănătate generală a organismului.
Sfaturi utile pentru dinți strălucitori
Fără îndoială că vă doriți un zâmbet strălucitor care să facă o impresie plăcută asupra celor din jur. Acesta este de fapt principalul motiv pentru care cele mai multe persoane apelează la procedurile de albire a danturii.
În această secțiune vă prezentăm însă și câteva sfaturi care vă vor ajuta nu doar să obțineți zâmbetul pe care îl doriți, ci și să îl păstrați mai mult timp.
Evitați pătarea dinților
Pe măsură ce înaintați în vârstă, smalțul de pe dinți devine tot mai subțire din cauza utilizării sale frecvente. Sub acest strat se află dentina, care are o culoare mai gălbuie și care începe să se vadă din ce în ce mai mult o dată cu dispariția smalțului, creând pete pe dinți care sunt deranjante pentru aspectul fizic. Pătarea dinților mai este provocată și de obiceiul de consum al anumitor alimente și băuturi care decolorează dinții și care duc la dispariția efectelor de albire într-un timp mult mai scurt.
Medicii recomandă, așadar, evitarea alimentelor și băuturilor care conțin acid și coloranți puternici dacă vrem să avem grijă de modul în care arată dantura noastră și de sănătatea smalțului. Consumați băuturile nocive cu ajutorul paiului și evitați gustările dintre mese care contribuie la creșterea nivelului de acid din interiorul cavității bucale. De asemenea, nu uitați să consumați suficientă apă pentru hidratarea corectă a organismului și pentru combaterea mai ușoară a acizilor din alimentație.
Evitați fumatul
Obiceiul de a fuma nu este nociv doar pentru sănătatea generală a organismului, ci reprezintă unul dintre cele mai importante pericole pentru modul în care arată dantura. Tutunul crează pete maro care au potențialul de a găuri practic smalțul dinților și de a distruge permanent calitatea danturii.
Aceste pete nu pot fi îndepărtate doar prin spălarea corectă a dinților, iar cu cât fumați mai mult cu atât situația devine mai gravă. Fumatul duce, de asemenea, la instalarea unei respirații urât mirositoare și la declanșarea gingivitei. Cel mai mare pericol la care expuneți organismul prin acest obicei este, desigur, dezvoltarea unui număr mare de tipuri de cancer.
Evitați băuturile energizante
Cele mai multe persoane care obișnuiesc să facă sport regulat au intrat cu siguranță în contact cu diferite tipuri de băuturi destinate activităților fizice. Acestea sunt diferite de băuturile normale, precum sucurile sau alcoolul, dar pot fi cel puțin la fel de periculoase pentru dantură.
Oamenii de știință au descoperit că acest tip de băuturi contribuie extrem de mult la erodarea smalțului atunci când sunt folosite pentru o perioadă lungă de timp. Rezultatul este obținerea unor dinți subțiri și decolorați care nu mai sunt capabili să ofere zâmbetul natural și frumos pe care toți îl căutăm.
Pentru a evita această problemă medicii recomandă renunțarea completă la băuturile energetice și înlocuirea lor cu apă plată. Dacă totuși nu doriți să renunțați la ele, asigurați-vă cel puțin că le consumați repede și că vă clătiți cavitatea bucală cu apă după ce ați terminat.
Evitați medicamentele care pătează dinții
Desigur, acest lucru nu este tot timpul în puterea noastră, deoarece medicamentele sunt necesare pentru învingerea anumitor boli cu care se confruntă organismul nostru. Totuși, în măsura în care aveți o anumită putere de decizie, vă recomandăm să evitați anumite medicamente care au capacitatea de a păta dinții.
Exemple bune sunt antibioticele pe bază de tetraciclină (periculoase mai ales pentru dantura în creștere a copiilor), unele antihistaminice, medicamente antipsihotice și medicamente pentru tensiunea arterială. Discutați cu medicul dentist despre medicamentele pe care trebuie să le luați și cereți opinia sa cu privire la măsurile pe care le puteți lua pentru diminuarea efectelor lor negative asupra danturii.
Acordați atenție igienei dentare
Un sfat care va veni cu siguranță și din partea medicului dentist care se îngrijește de dantura dvs. este legat de menținerea unei igiene orale corecte, chiar dacă procesul de albire a dinților are succes.
Folosiți periuța de dinți de cel puțin 2 ori pe zi sau, și mai bine, după fiecare masă importantă a zilei. Periatul vă ajută la prevenirea decolorării dinților și la eliminarea petelor care survin în urma alimentației. Cu cât dintii dumneavoastră sunt mai curați, cu atât placa bacteriană se dezvoltă mai greu și petele au mai puține șanse să rămână pe dinți.
Încercați o periuță de dinți electrică
Periați cu grijă și nu încercați să scoateți petele printr-un periaj agresiv. Periajul foarte agresiv poate afecta smalțul dinților, expunând dentina astfel încât dinții vor părea mai inestetici decât înainte.
Încercați mai bine o periuță de dinți electrică, cu senzor de presiune și programe de periaj specializate. Folosirea periuțelor de dinți electrice oferă o mai bună curățare a dinților cu mai puțin efort. Totuși, deși periuțele electrice pot fi mai eficiente decât periuțele de dinți manuale, îndepărtarea plăcii de pe dinți nu depinde doar de tipul de periuță ci și de calitatea periajului.
Pe lângă periuță, vă recomandăm să folosiți zilnic atât ața dentară cât și apa de gură pentru o igienizare completă. În acest mod vă puteți asigura că albirea dinților durează o perioadă mai lungă de timp și că preveniți acumularea plăcii dentare.
Clătiți frecvent
Îndepărtați resturile de mâncare de pe dinți prin clătire, după fiecare masă, ne recomandă doctorii. Puteți face asta chiar la masă. Luați o înghițitură din paharul cu apă, clătiți și înghițiți.
Folosiți o apă de gură cu efect anti-bacterian
Toate tipurile de apă de gură sunt bune pentru clătire, însă cele cu acțiune antibacteriană reduc placa și încărcătura de bacterii de care se atașează ușor petele.
Bicarbonatul de sodiu
Creați un amestec cu o consistență asemănătoare pastei de dinți din bicarbonat de sodiu și apă oxigenată. Folosiți-o pentru periajul dinților, apoi clătiți cu apă oxigenată.
Folosiți un revelator
Există substanțe revelatoare pe care le puteți obține de la medicul stomatolog. Aplicați substanța pe dinți, după periaj. Zonele colorate indică locurile în care placa a rămas în continuare pe dinți, chiar și după periaj. Aceste zone vor fi primele afectate de pete, dacă nu vă veți îmbunătăți tehnica de periaj.
Faceți vizite periodice la medicul dentist
Dacă vă doriți un rezultat rapid, stomatologul vă poate albi dinții într-o singură ședință, folosind o soluție concentrată de peroxid de carbamid și o lumină specială, care forțează materialul să intre în dentină.
Chiar și după albirea dinților este recomandat să mai vizitați din când în când cabinetul dentistului pentru verificări de rutină și pentru evitarea unor eventuale pericole care pot apărea pe parcurs. În acest mod vă puteți asigura că efectul de albire durează mai mult timp și că igiena dentară este una corectă.
Nu uitați de pregătirea danturii
Fie că alegeți să vă albiți dinții acasă sau în cabinetul medicului specialist, este important să știți că cele mai bune rezultate se obțin doar printr-o pregătire temeinică a danturii pentru acest tratament. În primul rând, trebuie să vă asigurați că toate cariile dentare sunt reparate corespunzător, deoarece soluția din produsele de albire poate intra în zonele deteriorate și poate ajunge mult mai ușor la părțile interioare ale dintelui, lucru care poate ridica probleme de sănătate în viitor.
De asemenea, persoanele care au rădăcinile dinților expuse mai mult sau mai puțin din cauză că gingiile sunt retrase (lucru care se întâmplă de obicei la vârste mai înaintate) trebuie să știe că produsele de albire nu vor avea efect asupra lor. În cazul în care doriți albirea rădăcinilor vă recomandăm să discutați soluțiile profesionale cu medicul dentist.
Dacă dispuneți de diferite lucrări precum fațete, coroane sau implanturi dentare, e bine să știți că produsele de albire nu vor funcționa asupra lor. Aceasta este, din nou, o situație pe care vă recomandăm să o discutați cu medicul dentist, deoarece nu puteți albi lucrările din ceramică, porțelan sau metal cu produse cumpărate din farmacii.
Concluzie
În concluzie, albirea dinților este un proces suficient de amplu cât să aibă nevoie de o atenție sporită din partea dvs. Dacă situația financiară vă permite, vă recomandăm să alegeți albirea profesională, sub supraveghere medicală. În caz contrar, asigurați-vă că citiți și urmați cu atenție instrucțiunile de pe produsele de albire pentru a vă garanta rezultatele pe care le așteptați.
Trebuie să fim conștienți că obținerea unui zâmbet strălucitor presupune atenție continuă asupra stilului de alimentație și a igienei orale. Îngrijiți-vă cu atenție dinții și veți observa că beneficiile unui zâmbet frumos și sănătos sunt extraordinare!