Kevin Lee Smith țâșnește în fața audienței, înșfacă microfonul și rostește câteva vorbe. Apoi i se întâmplă ceva: din creier se stârnește o avalanșă de substanțe chimice purtătoare de informație care îi provoacă un val de convulsii. Câteva momente își pierde controlul asupra unei mari părți din propriul trup. Picioarele, brațele, spatele și pieptul i se incordează, mușchii faciali se întind. Mușchii stomacului și diafragma se încordează. Inima o ia la galop. Tensiunea arterială atinge cote maxime. Chemați salvarea! Dați-i un sedativ! Dar și publicul lui Smith reacționează la fel. Bineînțeles, toată lumea râde!
Până și chicotelile au rostul lor
Râsul reprezintă o experiență umană atât de comună, încât nu ne mai dăm seama cât de bizară este de fapt. Când extratereștrii ne vor vedea prima oară râzând vor crede, probabil, că suferim un atac și nici nu vor prinde poanta. Smith produce explozia de râs vorbind despre fruntea sa, care este, pe zi ce trece, tot mai liberă: „Frizura mi se îndreaptă vertiginos către ceafă”. Substanțele chimice năvălesc, trupurile se contractă, iar râsul izbucnește.
Smith mărturisește audienței că este asistent medical: „Unora li se pare nefiresc ca un bărbat să aibă o asemenea profesie. Există, însă, asistenți medicali în toată țara. Din când în când, ne întâlnim toți șapte ca să mai stăm de vorbă”. Smith predăa un curs despre umor și medicină la Universitatea din Minessota și a venit la această conferință de la Universitatea Loma Linda din California pentru a argumenta teoria efectului benefic al râsului. Această noțiune este cel puțin la fel de veche ca și un proverb biblic: „O inimă veselă este un leac minunat” (proverb care nu spunea prea multe la vremea lui, decât dacă îți plăceau vracii). Ideea a fost supralicitată de unii entuziaști ai minții sau ai trupului, fără prea multe dovezi științifice însă.
În ultimii ani, un grup de savanți temerari, mai puțini la număr chiar și decât asistenții medicali de sex masculin, au încercat să descopere fiziologia râsului și beneficiile sale medicale demonstrabile. În fruntea acestora se afla profesor dr. Lee Berk, de la Universitatea Loma Linda, care a organizat conferința la care a vorbit Smith și care, de asemenea, s-a numărat printre spectatorii amuzați.
Robert Provine, profesor la Universitatea din Maryland și autor al lucrării Laughter: A Scientific Investigation (Râsul: o investigație științifică), declară: „Juriul încă deliberează și va mai dura până să dea un verdict”. Rezultatele inițiale sunt, însă, extrem de încurajatoare. Toate indiciile sugerează că râsul este benefic. Așadar, lăsați-vă trupul prada convulsiilor și râdeți pentru a vă menține sănătatea.
Să te prăpădești de râs, nu alta
Râsul provocat prin gâdilare este un punct de pornire viabil pentru cercetări, deoarece este cea mai primitivă formă de râs. Mai bine zis este forma de râs a primatelor.
Conform afirmațiilor lui Provine, care studiază subiectul de zeci de ani, cimpanzeii și alte primate se hârjonesc mai ales când sunt mici, producând un sunet ritmic care reprezintă râsul produs prin gâdilare. Provine și alți cercetători sunt convinși că râsul este adânc înrădăcinat în evoluția noastră, precedând limbajul. Originea sa în gâdilare și harjoană e ceva mai complicată decât banalul umor: Suntem atinși în cele mai sensibile (și letale) zone ale trupului (sub coaste, sub braț, sub gât). Poate că radem fiindcă nu suntem loviți. Dacă este adevărat, atunci acesta ar putea fi primul efect benefic al râsului din punct de vedere medical.
Așadar, ce este râsul, acest străvechi fenomen? Este un program prestabilit, care implică întregul organism. Dacă ascultăm o glumă, atunci fenomenul debutează în nervii auditivi din urechile noastre. Dacă citim benzi desenate, programul este inițiat de către ochii noștri. Când un părinte își gâdilă copilul, terminațiile nervoase din pielea acestuia trimit impulsuri electrice prin măduva spinării, determinând o reacție în acea parte a creierului care este responsabilă cu sesizarea a ceea ce se întâmplă în mușchii, încheieturile și pielea noastră. La fel, în cazul celui care ascultă sau citește o glumă, informația respectivă se transmite la creier pentru a fi procesată.
Un drog natural
Oricare ar fi cauza râsului, acesta nu poate fi explicat pe de-a-ntregul. Oamenii de știință au ajuns chiar să monitorizeze indivizii prin aparate de rezonanță magnetică după ce le provoacă râsul.
Într-un studiu recent efectuat la Stanford, cercetătorii le-au prezentat oamenilor benzi desenate comice, monitorizându-le creierul cu aparate de rezonanță magnetică. S-a dovedit pentru prima oară că râsul stimulează părțile creierului care utilizează dopamina, o substanță care ne face să ne simțim bine. Acest fapt încadrează râsul în categoria activităților pe care vrem să le repetăm la nesfârșit, precum consumul de ciocolată și sexul.
Sistemele pe bază de dopamină care scapă de sub control pot duce la dependență, susține Gregory Berns, neurolog la Universitatea Emory. Aceasta explică de ce copiii nu se mai satură de câte un joc naiv, până când parinții își ies din minți. Râsul produce plăcere, poate chiar și dependență.
Efecte benefice asupra întregului organism
Când suntem pe cale de a izbucni în râs, acea zonă a creierului care este responsabilă cu comenzile motrice trimite semnale către zeci de mușchi și glande în același timp. Râsul este o procedură stereotipă. Poate că reacțiile faciale și auditive ale oamenilor se deosebesc, intensitatea râsului și simțul umorului sunt diferite, însă comenzile pe care creierul le transmite în timpul unui hohot de râs urmează îndeaproape aceeași rețetă:
Pe chip
Când râdem, 15 mușchi mici ne întind fața într-un zâmbet. Fluxul sanguin crescut dă tenului o strălucire cu tentă rozalie, de fericire.
În ochi
Râsul puternic activează căile lacrimare. Uneori, veselia poate avea un efect cumulativ și plângem, literalmente de bucurie. S-a demonstrat că lacrimile, fie de bucurie, fie de tristețe, pot reduce stresul.
Pe buze
Bineînțeles, atunci când râdem deschidem gura, provocând hohote ritmice. Lee Berk, de la Universitatea Loma Linda, și alți oameni de știință au testat saliva pacienților după câteva episoade de râs și au descoperit că aceasta conținea un nivel mai mare de anticorpi numiți imunoglobuline. Alte studii au demonstrat existența unor cantități crescute de celule T, sugerând că râsul poate stimula imunitatea.
În glas
Sistemul vocal este suprasolicitat de micul episod de veselă isterie. Diafragma, mușchiul de sub plămâni, se ridică și coboară, umplând plămânii cu aer și evacuându-l prin laringe, producând râsul. Un hohot de râs constituie un adevărat exercițiu fizic pentru acest sistem, solicitând la fel de mult efort și volum ca un strigăt. Deoarece plămânii utilizează mai mult aer decât în mod obișnuit, se îmbunătățește oxigenarea creierului.
Întărește vasele sanguine
Pulsul și tensiunea arterială cresc brusc atunci când râdem (mai ales atunci când râdem și ne hârjonim în același timp). Ele cresc puțin și când chicotim așezați, în timp ce urmărim o comedie. În afară de beneficiile asupra sistemului imunitar mai sus menționate, râsul pare să-i ajute pe diabetici să-și mențină glicemia în limite normale.
Într-un studiu recent, cardiologul Michael Miller, de la Universitatea din Maryland, a cercetat efectul râsului asupra învelișului interior al vaselor sanguine, denumit endoteliu. Se produc substanțe chimice benefice atunci când endoteliul se dilată și dăunătoare când se contractă.
Miller a utilizat un manșon de tensiometru pentru a restricționa timp de câteva minute fluxul sanguin al subiecților săi. Între timp, subiecții au urmărit o secvență dintr-un film stresant, Salvați soldatul Ryan. În altă zi, el a repetat experiența punându-i să urmărească o scenă din comedia Mary cea cu vino-ncoa sau Regele popicelor.
Apoi Miller a măsurat învelișul vaselor sanguine cu ultrasunete pentru a afla dacă s-a dilatat sau s-a contractat. S-a dilatat semnificativ dupa vizionarea comediei și s-a contractat după Salvați soldatul Ryan. Când învelișul vaselor sanguine se dilată, organismul primește un supliment de substanțe chimice precum oxidul nitric (a nu se confunda cu oxidul nitros, denumit și protoxid de azot sau gaz ilariant), care reduce îngroșarea sau inflamarea vaselor de sânge.
Când endoteliul se contractă, în organism apar hormoni ai stresului precum cortizolul. Acesta stimulează coagularea sangelui și poate provoca unele boli cardiovasculare.
Râsul ca analgezic
Râsul pare să aibă efect analgezic atât asupra extremităților organismului, cât și la nivelul creierului. Prin râs ne crește toleranța la durere.
Încă din 1987, psihologul Rosemary Cogan, de la Texas Tech, s-a folosit de disconfortul creat de un manșon de tensiometru presurizat pentru a testa un alt efect benefic al râsului: suportarea durerii. Subiecții care au urmărit un episod de 20 de minute dintr-un program comic au tolerat o presiune mai mare a garoului decât aceia care au urmărit o emisiune informativă sau care nu au urmărit nimic.
Râdeți pe rupte!
O porție strașnică de râs determină înconvoierea trupului și încordarea grupelor principale de mușchi minute în șir, ceea ce l-a determinat pe Lee Berk să tragă o concluzie simplă: Râsul înseamnă exercițiu fizic. Lui îi place să spună: „Râsul e ca un jogging intern”. Pulsul și tensiunea arterială cresc în timp ce râdem, apoi coboară sub nivelul normal, la fel ca atunci când facem sport. Ca urmare, Berk susține că râsul ar putea constitui o doză de efort fizic importantă pentru vârstnici și pentru oamenii bolnavi care nu pot ieși să alerge.
Conform afirmațiilor lui Provine, William Fry, profesor al Universității stanford din California și unul dintre primii cercetători ai râsului, a descoperit că trebuie să vâslim timp de zece minute pentru ca tensiunea arterială să atingă același nivel ca atunci când râdem până ne doare burta, descoperire care ar putea determina milioane de oameni să-și reducă timpul petrecut în sala de sport, preferând, în schimb, să revadă comediile preferate.